(„Imperium”, regia Ricard Reguant, Teatrul Avangardia, Bucureşti)
Răul se întâmplă. Zilnic, permanent, sistematic. Spre deosebire de Bine, care păstrează ceva din prospeţimea şi inocenţa spontaneităţii, Răul reclamă o strategie, un comandament şi fidelitatea unor combatanţi, adepţi discreţi, cu sânge rece, o legiune de elită, chemată să supună lumea prin teroare, forţă, minciună, haos.
În „Imperium”, ajung faţă în faţă două chipuri/două minţi ale Răului: prezentul pe cale să devină trecut şi viitorul ce-şi revendică locul în prezent. Căci Răul nu reciclează, nu recompune, nu recuperează. Răul consumă şi devorează. Cei dovediţi ineficienţi, slabi de înger, vor pieri.
Cele două personaje, nu întâmplător feminine, se provoacă reciproc, asemenea animalelor de pradă pentru care crima nu semnifică doar satisfacerea foamei, ci, mai ales, afirmarea statutului. Cu cât adversarul e mai redutabil, cu atât victoria va fi mai preţioasă iar supremaţia obţinută astfel, mai durabilă.
Cabiria şi Maia Morgenstern (nu neapărat în această ordine) construiesc acest complicat joc al ambiguităţii, disimulării şi cinismului. Personajele lor nu au nume, tot ce contează e palmaresul şi versatilitatea în faţa morţii. Se mimează, se parodiază, se fabulează pe marginea rostului politicii, libertăţii, drepturilor omului, (pseudo)comunicării în reţele sociale, propagandei, teoriei conspiraţiei. Rând pe rând, cele două conduc ostilităţile, în această cursă contracronometru a vieţii/a morţii.
În cele din urmă vulnerabilitatea face diferenţa. Iubirea a penetrat scutul antiuman(itate). Sadismul, profesionalismul ucigaş au fost scurtcircuitate de empatie, milă, duioşie. Trupul a redevenit carne şi a simţit durerea pierderii.
Nu îmi dau seama cât de mult sau de diferit ne mai poate mişca azi ficţiunea unui text dramatic. Azi când ideile devin fapte şi ucid. Aşa cum – mărturisesc cu sinceritate -, încep să mă îndoiesc că „frumuseţea va salva lumea”. Dar spectacolul trebuie să meargă mai departe. Chiar dacă undeva, în decorul vizibil al lumii noastre, se afla butonul roşu. Nu putem capitula atât de lamentabil, atâta timp cât mai avem şanse să recuperăm câte ceva.
„Imperium”, în regia prolificului Ricard Reguant are tensiunea, energia şi dinamica unei curse pentru supravieţuire. Un amestec agonic de luciditate şi resemnare.
Acta est fabula 