Elogiul prieteniei şi victoria teatrului

Magnolii-de-otel-01.jpg

(„Magnolii de oţel” de Robert Harling, regia Ricard Reguant, Teatrul Avangardia Bucureşti)

Ne-a obişnuit deja cu spectacole inspirate de texte contemporane cu un succes probat la publicul din întreaga lume – comedii savuroase, thriller, suspans sau tematici actuale. Azi a devenit clar că ceea ce izbuteşte Teatrul Avangardia în Sala Cinema Pro este mai mult decât „teatru la cinema”, ci este chiar manifestarea unei convingeri artistice, un veritabil statement: teatrul înseamnă poveste bine scrisă şi cu potenţial empatic şi actori versatili care să întruchipeze cu har, farmec şi personalitate personaje viabile, eroi şi eroine în care publicul să se regăsească, cu care să se identifice într-o formă sau alta. Am zice că Avangardia a descoperit formula câştigătoare, elixirul succesului.

„Magnolii de oţel” nu face excepţie de la regulă. Având – şi de această dată – în Ricard Reguant mai curând un onest coordonator-partener decât un regizor orgolios şi ultra imaginativ, şase actriţe din generaţii diferite ne propun o istorie profund umană, în egală măsură comică şi dramatică, rezultat al unui seducător echilibru între caraghios şi inocent, tragic şi nostim, şuetă şi gravitate, ridicol şi sublim. O poveste cu un uşor iz amărui, exact ca în viaţă, ce învăluie un mesaj în fond optimist, cald, însufleţitor şi inspirator.

Magnolii-de-otel-02.jpg

„Perlele” distribuţiei sunt experimentatele Maia Morgenstern, Medeea Marinescu şi Victoria Cociaş, ele constituind garnitura grea, osatura şi articulaţiile. Rezultatul? O explozie de diversitate, emoţie şi sinceritate. Li se alătură mai tinerele – dar nu mai puţin talentate – Ioana Barbu, Ştefana Samfira şi Irina Ştefan.

Vă las să descoperiţi singuri surprizele oferite de acest spectacol adevărat, tandru, cuceritor. Dincolo de orice, „Magnolii de oţel” reprezintă încă un argument în favoarea poveştilor spuse simplu, curat, cu măsură şi bun gust. Acesta este genul de propunere teatrală care aduce oameni – oricât ar fi de diferiţi – împreună, care emoţionează şi împlineşte.

V-aş recomanda să cumpăraţi bilete şi să mergeţi alături de prieteni vechi cu care nu v-aţi mai văzut în ultima perioadă. Garantez că veţi ieşi din sală cu zâmbetul pe buze şi veţi avea multe de povestit la paharul de vin de după.

2 gânduri despre „Elogiul prieteniei şi victoria teatrului”

Lasă un comentariu