(„Nu vorbim despre asta” de Alexandra Felseghi, regia Adina Lazăr, Teatrul Odeon, Bucureşti)
Da, ştiu, aveţi dreptate, titlul pus în capul rândurilor ce urmează, poate fi lesne încadrat în categoria „gândire cu premeditare”. Şi, nu, evident că nu are nici o legătură cu titlul unui film românesc din anii 70 ai secolului trecut – „Eu, tu şi Ovidiu” în care Violeta Andrei şi Florin Piersic se plimbau pe faleză şi cântau de mama focului şi de amor. „Eu, ei şi Ovidiu” pentru că fiecare din cele patru personaje din piesa scrisă remarcabil de Alexandra Felseghi se află în mijlocul acestei triple raportări: la sine, la cei din jur (mai ales părinţi) şi la Ovidiu, reperul cartierului, cel frumos, cel talentat, cel temerar.
„Nu vorbim despre asta” e construit pe o formulă câştigătoare: are suspans, emoţie şi umor. E accesibil (oricine se poate regăsi pe rând sau simultan în fiecare personaj), palpitant ca un film de acţiune şi nu de puţine ori înduioşător, dar în acelaşi timp întreaga propunere artistică are dimensiune, personalitate şi ecouri profund umane. Adina Lazăr a decupat atât de precis fiecare secvenţă în parte, a luminat atât de valoros fiecare nuanţă încât spectatorul se poate simţi simultan răsfăţat, respectat şi în siguranţă. Spectacolul are nu numai consistenţă, ci şi farmec, e închegat, stabil. Se simte că e făcut de „meseriaşi” (şi aici includ întreaga echipă, de la regizor, dramaturg, actori, la scenografie – Andreea Tecla, light design – Andrei Délczeg, plus corpul tehnic al Teatrului Odeon, îndelung exersat).
O să mă abţin să vă spun povestea, pentru că oricât de bine aş povesti eu, adevărata poveste e cea care se întâmplă în seara spectacolului, de fiecare dată altfel, cu fiecare public alta. Şi nu vreau să vă stric bucuria descoperirii. O să spun doar că este absolut fascinant acest du-te-vino trecut-prezent, copilărie-maturitate, această dinamică a transformării, învăţarea compromisului, abandonarea idealurilor, a iubirii, altfel spus spectacolul exploziv al eşecului uman. Denis, Iovana, Carmen, Valentin sunt vinovaţii fără vină – cei care „abandonaţi” de părinţi, cu toate punţile comunicării autentice aruncate în aer de o indolenţă aproape grobiană, ajung victime. Dincolo de uşa balconului, ratarea se insinua pe înfundate asemenea violenţei domestice. Betonul, acest zid al plângerii după ceea ce ar fi putut să fie şi n-a fost să fie.
Am mai spus-o, Teatrul Odeon are una dintre cele mai bune trupe din ţară cu care poate juca practic orice, de la dramaturgie clasică la comedie bulevardieră, de la dramatizări curajoase la musical. Se întâmplă ceva miraculos şi unic între pereţii acestei instituţii. Şi nu numai de ieri de azi. Ruxandra Maniu, Anda Saltelechi, Eduard Trifa şi Vlad Bîrzanu izbutesc nişte roluri MARI, de actori MARI. Sunt expresivi, stăpâni pe mijloace, te amuză, te emoţionează. Spectacolul e extrem de greu, de solicitant însă nu am simţit ezitări, rătăciri, confuzie. Mă înclin în faţa acestei responsabilităţi asumate, ceea ce demonstrează maturitate, măsură, repere profesionale clare, meserie, talent probat cu trudă. Cu adevărat preţios este acest amestec de versatilitate, cunoaştere şi discreţie, economie de gesturi. Am aplaudat patru actori care nu îşi afişează carisma, nu aruncă în capul spectatorilor confetti de cioace, bancuri, glume, scheme. Nu cerşesc ovaţii. Ei sunt. Ce bine că sunt!
„Nu vorbim despre asta” este o producţie serioasă, temeinică, proaspătă, hrănitoare, pilduitoare. Prin urmare, vestea nouă e tot veche: pe Calea Victoriei se înmulţesc victoriile. Glorie celor talentaţi şi curajoşi!
Acta est fabula 