Piesa asta este hit. Omul Nou nu s-a-nvechit

(„Rebarbor” de Alexandru Monciu-Sudinski, regia Alexandru Dabija, Teatrul Odeon, Bucureşti)

În anii 1990, după căderea regimului ceauşist şi eliminarea pericolului cenzurii (care devenise mai curând o autocenzură extrem de „eficientă”) toată lumea a sperat că vom asista la afirmarea aşa-numitei „literaturi de sertar”. „Rezistenţa noastră prin cultură” ar fi germinat o întreagă colecţie de texte valoroase. Mult aşteptata deschidere a sertarelor s-a soldat cu o mare dezamăgire. Literatura subversivă fie era lipsită de calitate, fie lipsea cu desăvârşire. Iluzii spulberate.

Astăzi însă, la peste trei decenii de la marea deziluzie, Teatrul Odeon ne prilejuieşte o întâlnire absolut spectaculoasă (la propriu şi la figurat) cu un autor quasi-necunoscut: Alexandru Monciu-Sudinski. Cele trei cărţi publicate în anii 70 au fost interzise după ce scriitorul a fost nevoit să plece definitiv din ţară, din cauza atitudinii antiregim adoptată în urma unei nedreptăţi săvârşite de autorităţi asupra unui coleg. Acum, Monciu-Sudinski revine de fapt pe scena Teatrului Odeon, căci a mai existat un spectacol pe textele lui – „Caractere” – regizat de George Bănică în 1976, la – pe atunci – Teatrul Giuleşti.

„Rebarbor” este o colecţie de portrete ale oamenilor obişnuiţi „marcaţi” de misiunea şi statutul de „eroi ai zilelor noastre”. În epoca fruntaşilor în muncă, a performanţelor în producţie, orice cetăţean poate şi trebuie să manifeste energie, avânt, entuziasm, să se implice şi să se explice, poate deveni un exemplu pentru cei din jur. Prin intermediul reporterilor prezenţi „la firul ierbii”, animaţi de cele mai bune intenţii, banalitatea devine discurs ideologic. În faţa microfonului şi cu perspectiva celebrităţii, omul se gonflează, emite verdicte, manifestă intransigenţă. Ieşirea din anonimat e o naştere grea, forţată, malformantă. Această diferenţă între aparenţă şi esenţă este însăşi esenţa spectacolului. Iar un regizor ca Alexandru Dabija care e fascinat de universul oamenilor mici, nu putea rămâne indiferent în faţa unei asemenea provocări.

Societatea comunistă care clama şi proclama egalitatea de şanse, „facilita” (adesea impunea) împlinirea în plan personal dar mai ales profesional a tuturor oamenilor muncii. Ştergerea diferenţelor dintre sat şi oraş a făcut ca ţăranii „să colonizeze” spaţii aşa-zis urbane în numele progresului imposibil de stăvilit. Cultura a devenit accesibilă maselor populare care au dat năvală atât în sălile de cinema, cât şi – în calitate de creatori amatori – în cenacluri, brigăzi, formaţii artistice. Cântarea României s-a dovedit extrem de încăpătoare pentru orice talent, vremelnic sau stabil. Toate bunurile – mai bune sau mai puţin bune – erau ale întregului popor. Trăiam în cultul obştei. Avutul era obştesc. Se muncea cu spor, cu pasiune, cu abnegaţie. Propaganda devenise un metalimbaj.

Spectacolul gândit de Alexandru Dabija izbuteşte o performanţă remarcabilă: ne transportă în trecutul nu foarte îndepărat şi ne stârneşte reflecţia asupra prezentului. Cât din ipocrizia, agresivitatea, suficienţa indivizilor de ieri regăsim în discursul public de azi. Câte din chipurile descurcăreţilor din trecut sunt astăzi inabil acoperite de masca întreprinzătorului? Demonul performanţei ne bântuie şi azi, migraţia de la sat la oraş a devenit din ţară în afara ei. Alcoolul, hoţia, violenţa asupra femeilor sau a animalelor sunt la cote alarmante. Setea de putere, oportunismul, apartenenţa la un partid, o gaşcă sau un club de interese sunt şi azi mai tari ca meritocraţia. Habarnismul e prima condiţie pentru formularea unei opinii. Vox populi e pe net, aberaţiile devin virale. Omul Nou – idealul regimului comunist (şi nu numai) – e pe val.

„Rebarbor” e un spectacol construit pe actori, pe talentul lor, pe acurateţea mijloacelor lor, pe impactul mimicii, pe forţa expresiei corporale. Grea misie dar rezultatul e cu atât mai glorios. Recunosc că am o slăbiciune pentru Mihai Smarandache, pentru felul în care reuşeşte să fie de fiecare dată diferit, pentru prospeţime în abordare şi pentru soliditatea propunerilor. Mă încântă întotdeauna Marius Damian fiindcă se simte că nu e numai un actor (nu că a fi actor e puţin lucru) e în primul rând un univers artistic, personajele lui aduc cu ele o lume, se încarcă deopotrivă cu materie şi  cu emoţie. Antoaneta Zaharia este pentru mine una dintre cele mai luminoase figuri din teatrul românesc, posesoare a unei ludicităţi atât de bine stăpânite şi atât de valoroase, o fibră sănătoasă, viguroasă, autentică. Alina Berzunţeanu m-a făcut să lăcrimez iar, căci numai ea ştie cum – căutând adevărul – să atingă delicat şi zonele nevralgice. Cezar Antal, un temperament aparte, un amestec fabulos de condimente, surprinzător mereu. Minunată Elvira Deatcu, o actriţă devotată, implicată care aici execută impecabil un salt mortal de la soţia abandonată la poetesa exaltată! Şi ultimul dar nu cel din urmă, Matei Arvunescu, care merită aplaudat pentru abilitatea cu care îşi interpretează personajele, asumându-şi-le fără emfază sau încrâncenare, ba chiar cu o rodnică detaşare.

Felicitări aşadar, Alexandru Dabija, Andrada Chiriac (scenografie), Dorina Lazăr, Dan Iosif şi celor care au contribuit cu idei, cu trudă şi cu tenacitate la realizarea acestui proiect. E aproape dezarmant de dificil în vremurile pe care le trăim să-ţi faci planuri şi să le aduci la îndeplinire. Respect sincer şi toată admiraţia mea!

Dacă şcoala ar însemna azi, în România secolului XXI, educaţie, aş spera ca acest spectacol, care nu e numai „încă un spectacol de teatru”, să fie văzut de elevi împreună cu profesorii lor, iar la final alături de istorici liberi la minte să se nască – firesc şi viu – o conversaţie pe toate temele care se pot detecta în urma vizionării. Dar cum şcoala şi educaţia nu-s totuna, lumea va veni pur şi simplu la teatru şi va face ceea ce îi place mai mult: va râde. Şi poate nici asta nu-i puţin lucru.

Un gând despre „Piesa asta este hit. Omul Nou nu s-a-nvechit”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: