Pe nerăsuflate

(„În ploaie” de Keith Huff, regia Ricard Reguant, Teatrul Avangardia, Bucureşti)

0.jpg

Cum să îţi pierzi cel mai bun prieten şi să câştigi la schimb o familie? Fosta familie a fostului prieten. O istorie paradoxală, palpitantă, dramatică scrisă şi mai ales „spusă” scenic încântător. Nu numai povestea e insolită, ci şi maniera de redare, stilistica spectacolului. Doi actori (Istvan Teglas şi Marius Manole) izbutesc un galop miraculos alcătuit din fapte, stări – o tensiune autentică, un ritm ameţitor, o încărcătură emoţională de calibru mare, profund umană în care se amestecă frustrări, cinism, sensibilitate şi sunt revizuite credinţe, principii, repere, prejudecăţi.

Denny şi Joey ajung să schimbe rolurile, rod al întâmplării dar şi al propriului caracter. Familistul Denny este în realitate un tip impulsiv, instinctiv, care face totul „după cum îl taie capul”, duce o existenţă la limita duplicităţii şi a legalităţii, iar Joey este un rătăcit, ameninţat de alcoolism, teribil de singur şi de depresiv. Împreună (dar şi separat) ajung să facă tot felul de lucruri, iar în cele din urmă vor fi dizlocaţi din rutină, aduşi la graniţa propriilor convingeri, naufragiaţi într-un oraş copleşit de agresivitate, dorinţă de răzbunare şi inundat de o aproape apocaliptică ploaie.

1.jpg

La capătul acestui potop de evenimente, arca prieteniei se va face praf printr-un soi de asumare a implacabilului. Iar cei mai puţin vinovaţi se vor salva. Asta dacă poate exista salvare în această viaţă. Atât de simplu.

Richard Reguant ne propune o formulă de spectacol de tipul once in a lifetime (o dată în viaţă), o combinaţie de live şi rememorare (actorii sunt când martori când actanţi, simultan în prezent şi într-un acut şi sângeros trecut recent), film de acţiune şi poem epic, realism şi thrill, accente comice şi accese lirice. Teatral şi cinematografic în acelaşi spot de lumină, într-un remarcabil echilibru. În fond de ce nu? Teatrul Avangardia e găzduit de Cinema Pro.

Partiturile actoriceşti sunt solicitante căci vedem practic două one-man-show-uri în paralel şi într-un context în care cei doi interpreţi mută în permanenţă planul referenţial (către sală, către partener, către sine), se schimbă cadre, secvenţe, ne aflăm când în casa lui Denny când în cartiere şi situaţii periculoase, sub poduri, în spital. Pentru aproximativ o oră şi jumătate suntem ostatici într-o maşină condusă periculos şi alternativ de cei doi. Nu ştiu în ce chip magic, îşi fac loc aici şi candoarea, duioşia, eleganţa. În aceeaşi ordine de idei, ţin să remarc importanţa experienţei în zona coregrafică a ambilor interpreţi căci în acest gen de spectacol e vitală expresivitatea corporală, plasticitatea, decupajul gesturilor, acurateţea mişcării în scenă.

2.jpg

„În ploaie” este probabil la acest moment cel mai „ieşit din norme” spectacol de teatru din oraş. Istvan şi Marius au nu numai talent (nu ar fi singurii), ci mai ales o excepţională condiţie artistică şi aici intră versatilitate, rigoare dar şi o rodnică, spectaculoasă pseudo-detaşare, perfectă stăpânire a mijloacelor accesate fără ostentaţie. Au muncit cât pentru trei spectacole şi merită un public numeros, generos şi răbdător mulţi, mulţi ani de acum înainte.

P.S. Felicitări Mihaela Stanca pentru traducerea atât de curată şi de percutantă! Felicitări la dublu Bogdan Amarfi (decor) şi Dan Bujor (light design)! Fără voi ploaia nu ar mai fi fost atât atât de „teatrală”. Bravo, Adina Buzatu! Primul spectacol în care Marius Manole nu se dezbracă de costumul de scenă. Ceea ce înseamnă că … e de bine, ce să mai…

0.jpg

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s