(„Gardenia” de Elżbieta Chowaniec, regia Zoltán Balázs, Teatrul Odeon, Bucureşti)
Să fie ceva genetic? Sau la mijloc e mentalitatea care, pe parcursul unui secol, nu se schimbă fundamental? Un anumit tip de implacabil, de tuşă a destinului, de dincolo de puterea noastră de a ne gestiona propria viaţă? Sau dorinţa irepresibilă de a fi parte din viitorul copiilor noştri? De a fi – astfel – contemporani cu posteritatea noastră?
Patru destine marcate de personalitatea Mamei. Patru femei, patru supravieţuitoare şi în egală măsură patru victime în căutarea evadării, ajunse mai apoi o sursă de traumă pentru generaţia următoare. Repetabila povară a luptei pentru ieşirea din paradigma ratării. Alcool, lipsă de afecţiune, blazare, rutină, abandon, egoism, rătăcire şi o dureroasă şi imposibilă senzaţie a irecuperabilului. O lume care nu îşi asumă până la capăt martirajul şi care – poate tocmai de aceea – nu se poate mântui.
Textul Elżbietei Chowaniec e concis, tăios, frust, asemenea unui rechizitoriu sau – şi mai corect spus – asemenea unui probatoriu care însă – paradoxal – nu urmăreşte stabilirea adevărului şi condamnarea vinovaţilor, ci ne atrage într-un seducător interogatoriu cu noi înşine. Într-un univers ostil, haotic, din care lipsesc iertarea, compasiunea şi în care iluziile se pierd rapid şi tragic, viaţa continuă să dea viaţă. Un text cutremurător, puternic, valoros deopotrivă în plan spiritual şi emoţional.
Ceea ce a izbutit regizorul maghiar Zoltán Balázs alături de patru actriţe cu personalitate magnetică şi incontestabilă anvergură creativă – Antoaneta Zaharia, Paula Niculiţă, Simona Popescu, Mădălina Ciotea – poate fi asimilat unui curs de teatru intensiv. Văzând acest spectacol ne devine clar, se decupează impecabil ce înseamnă şi ce presupune o concepţie regizorală (să ştii CE vrei cu un text, UNDE vrei să ajungi şi CUM să faci din drumul tău către acolo cea mai sigură şi spectaculoasă cale către un mesaj percutant). Regizorul de faţă stăpâneşte mijloacele meseriei, are capacitatea de a găsi formula, conceptul, structura pe care îşi clădeşte cu precizie chirurgicală un trainic pod de comunicare cu sala, cu publicul.
Formula ariilor de operă este excelent acoperită regizoral şi actoricesc. Întreaga montare are o stilistică specială, rigoare în construcţie, relief, dimensiune, un bun gust rarissim (felicitări Constantin Ciubotariu – decor şi Andrada Chiriac – costume!), o atenţie pentru frazare, ritm, tonalitate, pauze, gest – o simfonie impecabil orchestrată, dirijată şi interpretată, o asumare tulburătoare a partiturilor, actriţele reuşind o transfigurare magnetică (indimenticabilă strălucirea din ochii lor – inocenţa captivă în temniţa unui trup aflat sub teroarea ceasului biologic).
La final de stagiune, am avut parte de acest imens dar. „Gardenia” este o fascinantă, palpitantă şi revelatoare expediţie în istoria unei familii văzută din perspectiva mamelor risipitoare şi a fiicelor lor aşteptându-le răbdătoare. Un spectacol miraculos care vorbeşte cu furie înăbuşită despre dragoste, maternitate şi cât de cumplit de singuri ne regăsim (chiar şi) pe drumurile (deja) bătătorite ale vieţii noastre.
Acta est fabula 