Eram şi eu la Monkswell când s-a întâmplat

A mare

(“Cursa de şoareci” de Agatha Christie, regia Erwin Şimşensohn, Teatrul Naţional I. L. Caragiale, Bucureşti)

Prezentat în premieră pe scena Naţionalului bucureştean, textul Agathei Christie vine în faţa publicului român încununat de titluri Guiness şi cu o popularitate câştigată şi datorită unui record de longevitate. Da, e vorba de o crimă, de mister, suspans, susţinute cu umor fin şi clădite pe o structură viguroasă şi convingătoare. Aparenţele îşi joacă rolul până la capăt şi ne înşeală simţurile de detectivi ad hoc. Evident, nu avem nicio şansă să ghicim cine e criminalul.

Pentru Erwin Şimşensohn “Cursa de şoareci” a fost un nimerit prilej de a-şi reafirma nişte convingeri artistice: valorificarea la plin a virtuţilor dramatice ale textului, stimularea actorilor pentru a acoperi o gamă cât mai largă de faţete ale personalităţii, cultul pentru replică, situaţie, emoţie, gustul pentru  teatru aşezat, sprijinit pe poveste, pe întâmplare, pe dialog empatic cu spectatorii.

a

Fiecare actor din distribuţie are şansa de a ajuca un personaj bogat, obligat să disimuleze, să ducă audienţa pe piste greşite dar şi să nu iasă din zona verosimilului. Fiecare partitură este solicitantă şi reprezintă un spectacol în sine. I-aş remarca pe lari Giorgescu, Gavril Pătru, Mihai Calotă şi guest starul Simona Bondoc. Dar asta nu înseamnă că ceilalţi nu s-au dedicat personajelor lor şi nu le-au dat un chip şi o personalitate pe măsura talentului.

Într-o scenografie de palmares ca în vremurile bune şi veritabile semnată de Liliana Cenean, cu o traducere proaspătă, vie şi curată semnată de Irina Margareta Nistor, “Cursa de şoareci” se anunţă un succes de cursă lungă. Are toate ingredientele unei montări pregătite să cucerească mai multe generaţii de public: autenticitate, rigoare în construcţie, dinamism şi flexibilitate, echilibru între bulevardier şi palpitant, tensiune şi umor, accesibilitate şi exigenţă, o remarcabilă înţelegere şi asumare a noţiunii de spectaculos şi agreabil în acelaşi timp. Nu te agresează, dimpotrivă, îţi facilitează accesul la un soi de complicitate, te face să te simţi util, preţios şi privilegiat.

a1

Răsturnări de situaţie, ritm alert, o tensiune trepidantă, accente de thriller, cortina-ghilotină, apariţii de niciunde, revelaţii, informaţii de ultim moment care pot schimba perspectiva, cadre cinematografice (felicitări Daniel Klinger pentru light design!), un tumult fabulos orchestrat şi totuşi guvernat de un sentiment – aproape inexplicabil – de tihnă, intimitate, căldură şi siguranţă. O energie tandră şi învăluitoare care nu vizează senzaţionalul, ci ne facilitează accesul la o senzaţie pe care o experimentăm rar şi aproape niciodată până la capăt, şi anume aceea de de a ne simţi bine împreună. Mai ştii? Poate preţul care trebuie plătit constă în existenţa unui criminal pitit între noi.

Da, eram şi eu la Monkswell când s-au întâmplat toate astea. Dar cum am fost inclusă într-un program foarte strict de protecţie a martorilor, nu vă pot spune mai mult.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: