Marea captură

Această prezentare necesită JavaScript.

(„Pe lacul auriu” de Ernest Thompson, regia Dinu Cernescu, Teatrul Bulandra, Bucureşti)

Roger Moore, actorul de care ne-am despărţit de curând a fost întrebat de un reporter care este secretul căsniciei sale fericite. „Amândoi iubim aceeaşi persoană: pe mine”, a răspuns acesta. Tom şi Kate se ştiu pe de rost, cu bune şi cu rele au ajuns să se admire, să se respecte şi, mai ales, să se îngăduie unul pe celălalt. În vara în care Tom împlineşte 80 de ani, ei sunt – ca de aproape cinci decenii încoace – în căsuţa lor de vacanţă, aflată între pădure şi lac. E timpul marilor împăcări.

Regizorul Dinu Cernescu a fost atras de farmecul patriarhal, de calmul şi tandreţea ce se desprind din text şi a mizat pe un cuplu de actori (cuplu şi în viaţa de zi cu zi) – Valeria şi Virgil Ogăşanu. Asta se cheamă o captură adevărată şi ceva ce prinde întotdeauna la public, acest transfer între scena realităţii şi realitatea scenei.

Li se alătură Ana Ioana Macaria, Lucian Ifrim dar şi foarte tânărul Alin Potop într-un rol ofertant de care se achită cu serioyitate şi entuziasm. În scenografia pitoresc-ilustrativă a mariei Miu se crează premisele unor mini câmpuri de bătălie, dezbateri în contradictoriu, ironii, reproşuri, frustrări înnăbuşite dar şi – fundamental – o reconfortantă disponibilitate.

Toată gama pe care Valeria şi Virgil Ogăşanu o experimentează cu succes – de la cinism la iubire necondiţionată, de la bombănit-mormăit la seducătorul acord – emoţionează şi reprezintă marele câştig al spectacolului. Această sinceritate senină, această simplitate asumată, această nostalgie care ţine şi de preaplinul vieţii dar şi de iminenţa şi discreţia sfârşitului construiesc un pod solid între scenă şi sală.

În textul lui Ernest Thompson nu se întâmplă nimic implacabil, cumplit sau definitiv, şi totuşi se petrece ceva esenţial. Se naşte o atmosferă de senin, îngăduinţă şi înţelegere, se refac punţile de afecţiune în faţa cărora şi moartea devine neputincioasă. Intenţiile sunt atât de limpezi, mesajul atât de coerent, gesturile atât de ferme încât te laşi transportat. Nu există niciun dubiu. Simţi că vine toamna. Try to remember when life was so tender…”

 Un spectacol-terapie sau – dacă vreţi – pur şi simplu, garanţia unei amintiri frumoase.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s